Clienți

Pietta Glass Working s.r.l. – Judeţ Prahova

„MODERNIZAREA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE A S.C. PIETTA GLASS WORKING S.R.L.”

Proiectul a condus la modernizarea sistemului de producţie prin integrarea celor mai noi tehnologii din domeniul prelucrării sticlei, prin intermediul a 3 echipamente performante de tăiere a sticlei cu jet de apă şi de prelucrare a acesteia, având ca impact asupra societății o creştere a cifrei de afaceri cu 6,07 %, iar asupra comunității locale oferirea a 10 noi locuri de muncă și menținerea celor 236 locuri de muncă existente într-un interval de trei ani de la finalizarea implementării proiectului.

SERVICII:

Analiza investiţională: verificarea eligibilităţii Beneficiarului, a elementelor de cost şi încadrarea proiectului pe o linie de finanţare activă;

Elaborarea documentaţiei pentru obţinerea finanţării: cerere de finanţare, plan de afaceri, analiza economico-financiară, analiza cost-beneficiu, asistenţă pentru obţinerea tuturor documentelor suport necesare întocmirii dosarului cererii de finanţare, asamblarea proiectului şi depunerea acestuia la autoritatea competentă;

Asistenţă ante-contractare în vederea obţinerii documentelor necesare semnării Contractului de Finanţare (certificate de atestare fiscală, cazier fiscal/judiciar, anexe la contract etc);

Asistenţă pentru managementul proiectului şi raportare: asistenţă în vederea elaborării dosarelor de achiziţii şi monitorizarea procedurilor de achiziţie; asistenţă în vederea implementării măsurilor de informare şi publicitate; întocmirea cererilor de rambursare/de plată şi a documentelor justificative; elaborarea rapoartelor trimestrale în perioada de implementare; elaborarea rapoartelor anuale în perioada de monitorizare (durabilitate); întocmirea oricăror altor situaţii, analize, rapoarte legate de proiect; asistarea clientului în cadrul misiunilor de verificare pe teren efectuate de autorităţile finanţatoare.

Distribuie și cunoscuților tăi pe…